Retezat Maraton

August 5, 2013 at 1:15 am (Scurt si la... subiect!)

L-am terminat si pe asta!:) Foarte frumos!:) Nu cred ca mai vin!:)) Sau, ma rog, vin, dar nu la maraton:D

Echipa: ca de obicei, plus ceva noutati, 16 oameni in 4 masini:) Tanti de la pensiunea de la Rausor (a propos, nota 10 cu felicitari!) a crezut initial ca e o farsa, prea multi Alexandru care au rezervat camere, si culmea!, toti se stiau intre ei:))

Traseul: Rausor – culmea Prelucele – Vf.Retezat – L.Bucura – Vf.Peleaga – taurile din Valea Rea – L.Gales – Cabana Pietrele – Cabana Gentiana – T .Pietrele – T.Stanisoara – valea Stanisoarei – culmea Ciurila – Rausor

Din 70 si ceva de dinozauri care au luat startul, am terminat 49 (multi intalniti pe traseu au zis ca a fost mai greu decat 7500). Adica pana la 49 a fost numarat mini-grupul meu de 3 concurenti ajunsi la punctul de langa cabana Pietrele. Teoretic (later edit: si practic), eu sunt a 5a fata care a terminat maratonul:) Astept sa vad rezultatele, chiar sunt curioasa daca a mai ajuns cineva dupa noi (inca 4 dupa mine:D). Timpul meu: 12h si 15 min.

Dar sa incepem cu inceputul. Mentionez ca nu prea mai stiu timpii intermediari, incerc sa fiu cat mai precisa.

Rausor – culmea Prelucele – Vf.Retezat – pe bucata asta am facut vreo 2-3 ore. In teorie erau 7km, in practica, intre 6 (marcat ca atare) si 7 a fost un kilometru al naibii de lung:). Bucata a inceput cu o urcare prin padure similara celei pe care am facut-o in weekend bunny training. Relieful din muntii Retezat este majoritar format din sisturi cristaline, adica lespezile alea cu muschi pe care am tot urcat noi. Au fost absolut geniale, topaiam pe ele ca o caprita. Din pacate, la trecerea pe pamant, nu mai aveam acelasi spor, nu avea cine sa opuna rezistenta:P. La vf Retezat erau bravii voluntari, cam fara apa (noroc ca imi umplusem camelbackul la celebrul km6), dar cu stafide, biscuiti si prune. Am bagat rapid 2 geluri cu apa si 2-3 prune si hai fuga in coborare spre Bucura. Cu ocazia asta am aflat cam cum s-a simtit Loredana la primul ei 7500, 10 minute si o prima cazatura mai tarziu, revedeam si eu prunele intr-o forma destul de compacta:(.

Vf.Retezat – L.Bucura – de pe varf am plecat cu un alt concurent, „coleg” la 7500 in echipa Dacii Sprinteni, cu care am mers aproape pana la finalul cursei. Dupa mini pauza de „relaxare”, mi-am revenit suficient cat sa ajung la Bucura in ceva mai putin de 4 ore de la start. Cumva eram fericita ca a doua urcare intalnita pe aceasta bucata, desi la fel de abrupta, s-a terminat repede. Inainte de Bucura mai aveam 2 lacuri si am profitat de ocazie sa-mi refac rezerva de apa, tocmai ca sa nu stau la checkpoint prea mult. Peisajul in zona este magnific, au fost unii dinozauri care au stat aici si 3 ore;)).

L.Bucura – Vf.Peleaga – criminala urcare, bestial peisaj:). De la Salvamont am facut cam 1h si un pic, tot in sus pe pietre si odata ajunsi la Peleaga se cereau si niste poze, ca doar ii cel mai inalt varf:).

Vf.Peleaga – taurile din Valea Rea – L.Gales – valea nu a fost asa Rea, pietrele de pe carare erau insa din alea plimbarete pe sub bocanci. In instructiunile primite si dupa ce ni se comunicase la Bucura, teoretic trebuiau sa fie panglici pana la Galesu. Practic, panglicile s-au oprit brusc cam la 2 km inainte de lac. Din sensul opus directiei de deplasare venea un alt dinozaur usor ingrijorat ca nu aveam decat marcaj turistic in fata si lacul nicaieri. Dupa o scurta consultare cu hartile, rezumatul meu de acasa si harta (ceva mai mare si mai detaliata) a unui turist, am decis sa urmam totusi marcajul turistic. Lacul, gales cum e el, se cam ascundea dupa o formatiune stancoasa:P. Stiu ca de aici am plecat la 3 30, adica 6,5h de la start dupa, evident, o noua realimentare a rezervorului de apa.

L.Gales – C.Pietrele – C.Gentiana – de la Galesu am marit haita de dinozauri la 3, si hai hai spre cabana Pietrele. Undeva pe traseu, bocancul mi s-a agatzat intr-o radacina ascunsa si am plonjat in freza mai ceva ca Tatarusanu in meciul cu Dinamo Tbilisi:P. Norocul meu a fost ca nu erau pietre pe zona in care mi-a aterizat genuchiul stang, ca acolo ramaneam. Asa m-am ales doar cu o umflatura care sper sa treaca in curand. Cu ceva mai multa grija la pasi, am ajuns la pct de control de langa cabana Pietrele unde ne astepta, surpriza, un alt dinozaur, scos din cursa si pus sa ghideze concurentii (??). Tipul a fost foarte foarte simpatic, la intrebarea „cat mai e pana la cabana  Pietrele?” a raspuns cu „cabana Gentiana adica, ce treaba aveti voi la Pietrele doar nu vreti sa va retrageti???:))… sunteti 47, 48, 49… tu esti a 4a fata din concurs. Nu stiu cine mai vine dupa voi, de la 1 jumate nu i-au mai lasat sa vina pe traseul de maraton”. Cabana Gentiana a fost cam la 30-45 minute departare, timp in care am intalnit 3 dintre dinozaurii mei care veneau pe semi si cu care am stat sa schimbam niste informatii pretioase. Mai ales cu Alex, care le avea la prima mana dupa ce s-a impretenit cu salvamontistii de la Bucura:)). La Gentiana am stat cat sa umplem rezerva cu apa proaspata de izvor, numa’ buna dupa 2l de apa de lac glaciar:P

C.Gentiana – T .Pietrele – T.Stanisoara – pe bucata asta, dacul sprinten a luat-o un pic inainte, iar noi am mers cu un grup de turisti format din tata+3 copii f energici, spre invidia mea sincera:P. Ne-au facut poze, ne-au dat bomboane (la momentul ala cred ca au fost cele mai bune bomboane din viata mea:P) si au urca cu noi pe jepi. Ceea ce parea o carare foarte curata, s-a dovedit o mini fundatura dupa vreo 10minute, asa ca a trebuit sa inotam toti 5 spre panglica vazuta de unul din copii. De la taul Pietrele, panglicile au fost foarte bine puse, asa ca urcarea pe saua Stanisoara nu a pus decat probleme de ordin fizic:). Pe varf ne astepta dacul sprinten cu un alt dinozaur (deci am ajuns la 4:P), si am coborat impreuna, mai ales ca se cam lasa seara si nu prea voia nimeni sa mearga singur pe acolo.

T.Stanisoara – valea Stanisoarei- culmea Ciurila – Rausor – cred ca a fost cea mai amuzanta bucata ever, mai ales dupa ce am luat eu a 3a cazatura din concurs, de data asta pe pietre plimbarete (iar baietii faceau contabilitatea si imi propuneau sa ma limitez la astea 3:P), am grabit si pasul pe cat se putea; se retin „Allez avec papa!”, „Mult a fost, destul a ramas”, „Nu mai vin aici nici sa ma plateasca”, „Hai locu’ 4, tre sa faci cinste, eu am tras de voi sa alergati”, indicatorul care tot arata 2h pana in Rausor (noi am facut cam o ora din primul punct). De pe culmea Ciurila, dacul sprinten si dinozaurul 4 si-au mai revenit si au luat-o in pas razlet spre Rausor, eu am incercat sa tin pasul, dinozaurul 3 la fel, undeva in urma. Si cam pe aici m-a cuprins pe mine panica… in zona de padure dinspre final nu prea erau marcaje turistice,,, iar benzi nici atat… e cam scary sa alergi 10 minute (cause I ran like the wind, numai sa nu se faca intuneric in padure) si sa nu vezi nimic,,, mai apare o panglica, te linistesti, iar alergi 10-15 min, iar nimic. Logica iti zice ca asta e drumul, drumul iti zice ca… well, e nemarcat, te orientezi:) noroc ca am ajuns la partie si stiam ca nu e asa mare, in sat tot ajungeam eu la un moment dat.
Dar in final am ajuns, mi s-au facut poze, am primit medalie de Terminator (inca nu m-am decis daca eu am terminat maratonul sau maratonul m-a terminat pe mine:)) ), totul bine cand se termina cu bine… mai ales dupa ce m-am linistit:)

A doua zi am avut program de vizitare, Sarmisegetuza Ulpia, manastirea de la Densus si rezervatia de zimbri de la Hateg (erau acolo niste pui de zimbri super simpatici si puteam sa jur ca adultii fac cu randul la stat la poze la turisti – unul era langa gard, restul adunati la o aruncatura de bat mai incolo:P. In loc sa mergem spre Targu Jiu, am hotarat sa taiem drumul spre Novaci, in cautare de… mure:P. Si cand le-am gasit, toti care treceau prin zona se uitau la masina cu numar de Bucuresti, pusa pe avarii pe banda de mers, si la ursuletii bagati pana in gat in tufa de mure. Estimativ, eu am mancat cam jumatate de kg, restul imparteau culesul intre pus in sticla si mancat:)) Si dupa aia ne miram de cat de repede s-a facut 6:30 si noi nu eram nici la Horezu:)). Si dupa mure a trebuit sa fac o mini sesiune de shopping la unul din atelierele de ceramica de la Horezu, plus vizita obligatorie la micii de pe dealu Negru (murele nu tin de foame), asa ca am intrat in Bucuresti la 9 56 (obiectivul meu personal:P Si am terminat de scris la 2:15:))

V-am pupat,
Eof(b)

PS1: Am promis ca-l mentionez (si cu ocazia asta il si felicit) pe colegul Alex pentru prima lui cursa montana. La mai multe!:)

PS2: As vrea sa fac o mica mentiune: daca tu spui in ambele sedinte tehnice ca in punctele x, y, z sunt puncte de control/”puncte sigure de revitalizare„, iar in punctele x, y si z nu era nici dracu’, atunci avem o problema mare, si eu ca participant, si tu ca organizator. Am ajuns la finish un pachet de nervi, cu o senzatie de greata de credeam ca nu e adevarat (dupa o zi intreaga de batoane Corny si geluri), tremurand de frig (frica?) si inca nu regret tot ce am spus atunci:) Astept cateva zile sa vad daca ma calmez si o sa incerc sa scriu un mail organizatorilor cu, sa le zicem, sugestiile mele pentru o organizare mai buna pe viitor a cursei de maraton. Zic asta pentru ca, din cate am inteles, cei care au ales sa alerge semimaratonul/cross-ul s-au distrat de minune:).

2 comentarii

  1. Dragos Croitoriu said,

    Ne para rau pentru neplacerile din cursa si ne cerem scuze; totusi precizez urmatoarele: pe varful Retezat apa a fost dusa cu spatele cu o zi inainte; voluntarii au sosit pe varf la lasarea intunericului; cand au ajuns apa din bidoane fusese consumata de alti turisti, astfel ca in ziua concursului la rasaritul soarelui au coborat dupa apa dar nu au reusit sa ajunga in timp util inapoi pentru toata lumea; de altfel la sedinta tehnica s-a spus ca rezerva de apa este obligatorie; puncte de alimentare au fost: vf Retezat; lacul Bucura si cabana Pietrele plus unul suplimentar inainte de cabana Pietrele cu 20 de minute; din saua Ciurila traseul nu are intersectii, este un singur drum acesta fiind motivul pentru care nu au fost marcaje foarte dese; felicitari pentru terminarea cu bine a traseului! am retinut criticile vom incerca sa eliminam neajunsurile. Speram sa ne vedem la editia urmatoare. Dragos Croitoriu

    • sidryane said,

      Multumesc pentru raspuns! Din pacate, factorul uman este crucial in organizarea unor astfel de evenimente. Pentru concurenti aflati la prima participare (si la prima venire in Retezat), si mai ales cu un traseu in care se putea abandona in foarte putine locuri, informatiile primite sunt foarte foarte importante. Stiu exact care au fost punctele de alimentare, ca doar am trecut pe langa ele:) Am scris in post exact ce s-a zis, atat la sedintele tehnice, cat mai ales in punctul de la Bucura (!). Banui, si va rog sa ma iertati daca gresesc, ca ati evitat sa spuneti concret ca nu sunt oameni (atentie, oameni, nu puncte de alimentare) la vf Peleaga si l. Galesu tocmai pentru a nu „tenta” concurentii mai experimentati sa scurteze traseul. Poate ca la anul ar fi bine sa pastrati totusi taxa de inscriere, indiferent de promisiunile unora sau ale altora (eu sincer as fi platit-o oricum). Numai asa se poate reduce la minim hazardul.
      Multumesc inca o data pentru raspuns:) si sa speram ca o sa fie mai bine anul viitor:).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: