Marathon Bucegi 7500 – the Hobby Adventure

Iulie 21, 2013 at 11:56 pm (Scurt si la... subiect!)

20 iulie 2013

Asteptam concursul inca de dinainte sa ma inscriu, cu emotii si cu frica in acelasi timp:)) Stiam de povestile de anul trecut, stiam ca o sa fie foarte greu pe unele portiuni, pe o parte din traseu nu mai fusesem niciodata, reteta perfecta pentru un maraton de 45km si 3200m diferenta de nivel. Dar e de departe maratonul care mi-a placut cel mai mult. Motivul: din 5 bucati de traseu, stiam 2 si o intuiam pe a 3a – deci nu a fost chiar la prima vedere ca la celelalte.

Antrenamentul meu consta in cele cateva (semi)maratoane de anul asta, plus mini sesiunea facuta cu o saptamana in urma. Irina avea la activ curse de bicicleta si ani de mers cu rucsac greu pe munte. Intr-un final a fost bine, eu am tras de mine, Irina a fost la limita de jos a oboselii; ea vioara intai pe urcari, eu pe coborari (citez „pana inveti sa urci, iti cam termini genuchii si nu mai poti apoi sa cobori”) . Vedeam ca ar fi putut mai repede, cara si vreo 3l de apa in camelback pe Bucsoiu (eu ma „chinuiam” cu un litru), dar nu pot sa promit decat ca o sa ma antrenez pentru la anul. A fost, cu singuranta, cel mai bun coechipier pe care l-as fi putut avea!🙂 And I love her for that! Chiar daca in ultimele luni o intrebam de fiecare data „dar vii, dap? sigur vii, dap? sigur sigur?”:)) Si am avut la dispozitie si o gramada de timp sa vorbim despre de toate:))

Sa o luam totusi de la inceput:

Pestera – Vf Omu (T: 7 59 => 1h 48min)

Bucata de traseu pe care o mai facusem de 3 ori, insa doar la coborare:)) Inutil sa spun timpul de urcare a fost mult mai scurt decat oricare din acele coborari. Partea „amuzanta” a fost ca sus era atata ceata ca era pe aproape sa ratam cabana:)) Si, ca in legile lui Murphy, in momentul in care am coborat vreo 10m pe valea Cerbului, totul era senin si clar:). Drumul a fost extrem de motivant, mai ales ca la un moment dat am vazut ceva smocuri de blana cafenie langa niste stanci mai ascutite, numai bune sa te faca sa te gandesti la cate fapte bune ai facut in viata:))

Vf Omu – cabana Gura Diham pe valea Cerbului (T: 9 43 => 1h 44min)

Pentru traseul asta am 2 planuri: primul – sa il parcurg in ritm de turist, peisajul e mirific, si as fi vrut sa il admir fara sa-mi fie frica de integritatea picoarelor;)); al doilea – sa imi dau seama cum restul concurentilor au fost in stare sa coboare de-a dreptul, am incercat si eu si era sa abandonez prematur. Noi pur si simplu am alergat/mers repede pe poteca clasica si nu parea deloc inutil, am depasit multe echipe aici:-??

Gura Diham – Poiana Izvoarelor – La Prepeleac (T11:55 => 2h 12min)

Prima parte de urcare – absolut oribila, fiind prin padure ma gandeam ce fac eu pe Bucsoiu, unde era si soare… Cand am ajuns la poiana Izvoarelor am inceput pregatirea pentru bucata cea mai dificila de pe traseu – urcarea pe Bucsoiu: revenit la imbracamintea de vara (pana atunci avusesem pantaloni lungi peste cei de alergat), pus apa in tot ce era disponibil (a propos, am reconsiderat varianta camelback-ului) – ca pana sus la Omu, doar daca pica din cer:)), luat una bucata gel pentru incurajare si hai spre Prepeleac.

Undeva pe drum am mai depasit cateva echipe de concurenti si foarte multe echipe de turisti care ne vedeau numerele si ne incurajau:) Ar fi fost mai bine sa fie multe echipe de concurenti si putine de turisti, dar nu le poti avea pe toate:)

La Prepeleac – Bucsoiu – Omu (T: 14:27 => 2h 32min, 4h 44min de la Gura Diham)

Pe scurt sunt 4 „varfuri”, ultimul, ala verde, e Bucsoiu:)) Daca e vreunul cu stanci, hopa sus ca mai e:)) Prima urcare mi s-a parut de departe cea mai grea, era plin de jnepeni, urzici, pietre si alte plante asemenea, iar poteca era foarte ingusta. Eram vreo 5 echipe care stateau la coada, Potarnicile Galbene primii, urmam noi si restul lumii (doar nu era sa ma apuc sa le citesc numele). Nota 10 pentru Potarnici, au condus pe bucata aia exemplar, aveam 5-10 secunde sa-mi revin la respiratie si nici nu aveam cum sa ma opresc de rusinea oamenilor din urma:)). De la bucata de lanturi, niste unii mai curajosi au luat ei initiativa (li s-o fi parut ca mergem prea incet, cred:P), alta echipa i-a urmat si apoi m-am urcat si eu. Urmatoarele 2 varfuri sunt de stanca, e o combinatie de mers cu escalada, ajuta sa ai forta in maini si urcarea se termina repede.

Am avut concesia unei pauze de 2-3 minute pe fiecare varf pentru apa si recapatarea respiratiei. Marele, dar marele noroc a fost ca vremea a fost mai mult decat PERFECTA, absolut PERFECTA. Racoare, vant, cate un nor mai mare, n-am simtit nevoia sa ma opresc si sa beau apa decat pe varfuri. Pe Bucsoiu a trebuit sa ma echipez la loc cu bluza de trening, nu mai aveam soare deloc, incepusera si norii sa se mai adune. Pana la Omu efectiv mai sunt 2 mici varfulete care mie personal mi s-au parut chiar mai naspa decat alea 4 de dinainte:P Vedeai cabana, era atat de aproape si totusi atat de departe… grrrr!:)

La Omu cred ca am stat vreo 15 minute sa mancam, sa facem poze si in momentul in care Irina mi-a zis ca am buzele mov, am considerat ca ar fi cazul sa ne indreptam spre poaia Gutanu (a treia oara 3 luni;)) )

Vf Omu – Batrana – Poiana Gutanu (T: 16:33 => 2h si 6 min … cam mult…)

Traseul pe vara e mult mai frumos si mai moale decat ala pe zapada, asta e clar:) Dupa ce trecusem de greu, chiar ma gandeam ca scoatem sub 12 ore, mai ales ca aveam un super ritm si mai si depasisem o echipa de mixt. Organizatorii au ascultat si de observatia mea si au curatat poteca printre jepi (cu placere, bah!:D). Undeva pe grohotisul Gutanului ne-au ajuns din urma Potarnicile si nu prea intelegeam cum de nu ne-au depasit pe urcare:)) Pe coborare aproape ca zburau, dar i-am prins la poiana:)) Avand mai putin de 10 km pana la final (cica), am umplut doar o sticla de apa, plus ce mai aveam deja de la Omu si hai spre saua Strunga..

Poiana Gutanu – Saua Strunga – Padina – finish! (T 17:55 la Saua Strunga => 1h 22 min, T 19:09 la finish => 1h 14min… iar mult… ufff)

Urcarile alea de la inceput eram cam tot ce nu-mi trebuia. Am pornit cu alta echipa (tot de baieti, unde pisici or fi fost toate gagicile din concurs??), dar ne-am distantat pe parcurs. Tot pe parcurs, saua aia parea ca e tot acolo si nu parca nu ne apropiam deloc:)).

Si cum aia de la meteo gresesc in toate datile in afara de una, asta a fost una zi cand au nimerit-o. Prognoza zicea ca la 6 incepe ploaia, la 6 fara 10 cand treceam de sa, a inceput sa ploua! La postul de control am luat doar stampila. Si picaturile alea razlete s-au transformat in potop. M-am gandit ca n-avea rost sa scot pelerina, s-ar fi udat si ea, si eu ce mai puneam pe mine la finish?… asa ca mergeam soaking wet cand am ajuns langa stane.

Irina citise instructiunile de la marathon si sugerau sa ocolim prin dealul din stanga. Eu eram asa de uda si de obosita, si in jur tot ploua ca dracu’, ca eram in stare sa mananc javrele cu tot cu cu coada, daca indraznea sa se apropie vreuna. Aveam totusi un sandvish de rezerva in rucsac, in scop de mita:P. Am aflat apoi ca organizatorii au rugat ciobanii sa tina cainii departe de poteca, dat fiind numarul mare de maratonisti si elite care urmau sa treaca pe acolo. Pe indicator scria 45 minute… pana la Padina… noi cred ca am facut vreo 30-35?… si undeva pe dealuri am vazut si cam cat de departe era telecabina Pestera de unde ne aflam.

Ca sa fie si mai bine, Potarnichile ne-au depasit pe ultima bucata. Numai ca in avantul lor… s-au tot dus pe ceva care parea o scurtatura… si i-am fi urmat si noi daca niste concurenti mai rapizi (cred ca se intorceau deja spre dusuri si caldura) n-ar fi strigat sa ne repuna pe drumul cel bun. Scurtatura Potarnichilor n-a fost chiar o scurtatura, iar noi chiar incepusem sa alergam cat de cat pe forestier ca sa nu ne prinda:)) Si am ajuns inaintea lor la 19 09, la 12h 58 (sau 56 ca ceasul meu era si 15 cand au dat startul), ceva asa sub 13 ore:)).

Obiectiv pe lumina? Atins! Obiectiv nu ultimele la nici o categorie? Atins! Obiectiv sub 13h? Atins!:D Intregi la finish? Dap!

Ce facem la anul? Rupem norma!:D Timpul a fost cu o ora mai mult decat echipa lui Alex, deci am potential:))

La finish am stat la poze si medalii, am dat iama in pepene, am reusit cat de cat sa ma schimb, am dardait de frig, am ras, am glumit si am fugit la masina sa-i asteptam si pe restul si sa le facem galerie.

Trecem peste apa rece de la Salvamont cu care am indepartat un pic de murdarie de pe zonele esentiale (mai bine impachetam o pereche de blugi decat foehnul:P), somnic si… gata!

Sa vina Retezat!:))

THE END

PS: Am neaparat nevoie de un ceas cu gps…. telefonul a murit dupa 36km:( Deci undeva intre poiana Gutanu si Saua Strunga:(

Au mai scris despre asta:
Loredana (locul 3 la mixt!!!!:D) – Marathon 7500: cea mai lungă zi din an
Andrei – Bucegi 7500 (2)

1 comentariu

  1. Trail running 2013 | Propozitii... aparent cu sens... said,

    […] but not least: Care a fost cea mai draga cursa? Bucegi 7500. Pentru ca a fost ca si cum as fi alergat “acasa”:) Si pentru ca a fost cu Irina. Si […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: