Prietenul meu…

martie 9, 2007 at 5:54 pm (Diverse) (Scurt si la... subiect!)

Nu este un prieten in sensul pe care il stim cu totii…. Dar sa va spun de la inceput…

Incepand din clasa a 12a (cand inca ma puteam trezi ca sa ajung la scl la 7 30;)) ), in fiecare dimineata, in fata blocului meu statea un om, varsta… nush, in jur de 50 de ani (nu m-am priceput niciodata prea bine sa apreciez varsta cuiva), asteptand pe cineva… Respectivul era in carje… probabil astepta o masina sa-l duca la munca, sau la spital… cine stie?… in orice caz, dupa ceva vreme, tot vazandu-l dimineatza in fata blocului, am inceput sa ne salutam:), un simplu "buna dimineata!", un zambet:)… pot sa zic ca a fost acolo si in ziua cand am dat simularile, si inainte de bac, si inainte de admitere si tot asa:).. nu il vedeam chiar in fiecare zi, dar cand il vedeam ma simteam bine:)… un fel de "port bonheur" cum ar zice francezul:)… situatia a ramas la fel si in anul 1 de facultate… fie iarna, fie vara era acolo, stand la marginea dinspre strada a bancii, cu carjele proptite de el si cu o tigara in mana… cand aveam ore de dimineata il vedeam… 

Acum, in anul 2 nu prea il mai vazusem… si am uitat pur si simplu… insa azi dimineatza ne-am intalnit din nou… nu era in fata blocului, era pe strada… si nu in carje, ci intr-un scaun cu rotile… cu ambele picioare amputate:(… figura mea care exprima ceva intre surpriza, tristete si mila l-a facut sa intoarca capul in alta parte… probabil ca se saturase de mila celor din jurul lui… nu o mai voia si pe a mea… promit ca data viitoare o sa zambesc si o sa zic "buna dimineata!" la fel ca inainte… azi am fost prea surprinsa… insa il admir… cat de mult sa tii la viata ca sa te agati de ea cum poti… oricum…

E un prieten cu care nu am schimbat mai mult de 2 vorbe in 2 ani si mai bine, dar care indirect a fost acolo… voiam sa mai stie si altii de el… si imi cer scuze inca o data ca azi nu am zambit… m-am simtit vinovata pe urma… promit sa ma revansez…

 

V-am pupat,

Eof(b)

Publicitate