Am promis

Ianuarie 22, 2006 at 2:06 am (Diverse)

Dupa cum spuneam, am facut
ce am facut si am reusit sa termin Adam si Eva a lui Rebreanu… asta
desi am examene si nu ar trebui sa ma ocup de literatura…dar era prea
mare tentatia… partea interesanta e ca cea care m-a determinat sa o
citesc a fost o profa de seminar care facea analogie intre mesajul
cartii si faptul ca profesorul de curs nu a predat si ultima lectie,
care era incununarea a tot ceea ce studiasem pana atunci…

Mesajul este
simplu si cu atat mai tulburator – se bazeaza pe mitul androginului
(vezi Platon – Banchetul sau despre Iubire: initial oamenii erau niste
fiinte foarte ciudate, fiind formati din 2 corpuri lipite, dar foarte
fericiti. Zeii, gelosi pe fericirea lor si furiosi pe faptul ca nu erau
considerati prin jertfe au hotarat sa-i pedepseasca , iar fulgerul
divin al lui Zeus i-a separat in 2 pe toti). De atunci se zice ca cele
2 jumatati trebuie sa traiasca 7 vieti despartiti de oameni si de
viata, sa se caute neincetat, numai a 7a viata aduce fericirea unirii
cu celalalt, iar dupa a 7a moarte, sufletul, echilibrat cu celalalt
suflet, isi va relua existenta divina in plan spiritual.
E pentru prima oara cand o carte ma pune pe ganduri intr-o asemenea
masura, si poate imi ofera o explicatie; e cam ciudat ca am citit-o
acum, desi o am de mai bine de 6 ani in biblioteca…poate asteptam
ceva, sau poate nu m-am gandit ca Rebreanu ar fi putut relua o tema pe care eu
am descoperit-o la Eminescu in „Sarmanul Dionis”. Ideea avatarurilor
unui spirit este, daca nu ma inseala memoria, preluata din filozofia
indiana, si, marturisesc, aceasta notiune mi se pare extrem de
plauzibila. Nu vreau sa continuu pe tema asta din 2 motive: primul ar
fi ca nu am pregatirea necesara si nu vreau sa cad in ridicol discutand
o idee la care ader din instinct, al doilea e ca am la indemana cartea,
nu sursele de insiratie…
Revenind, as vrea sa transcriu un mic fragment din carte care descrie
ce simte sufletul in momentul in care se afla intre 2 vieti:
Sufletul,
slobozit din inclestarea materiala, se inalta vertiginos, ca spre o
tinta sigura care-l ademeneste si pe care totusi nu o poate atinge.
Urmele vietii se pierd in golul nemarginirii.
Cunostinta singuratatii
il insoteste intre planurile celor doua lumi. Palpairile palide ale
existentei pure ii aduc indemnuri si sperante. Intre infinitul
trecutului si infinitul viitorului, sufletul sovaie ca in fata unei
imense porti deschise…
– oare este anormal sa simti asta si in cursul vietii?…sa stii ca
ceva nu e in regula, sa nu stii ce, sa nu stii ce sa faci… sau este
doar un semn, conform teoriei, 6 vieti ti se par desarte, si abia a
7a…
Recunosc ca pana sa citesc asta, Rebreanu nu insemna pentru mine decat
Padurea Spanzuratilor (pe care marturisesc ca nu am terminat-o pentru
ca nu mi-a placut) si Ion (pe care l-am studiat la liceu)… si imi cer
scuze…
Cartea asta,
ca si altele de acest gen ar trebui sa fie incluse in subiecte de
dezbatere in cadrul facultatilor, indiferent de profil…e mult prea
complexa pentru a putea fi inteleasa de un elev de liceu, iar dupa BAC
multi nu se mai ocupa cu cititul fie din lipsa de interes, fie din
lipsa de timp… Regret sistemul universitatilor din strainatate care,
pe langa pregatirea profesionala pe care o alegi, iti ofera
posibilitatea participarii si la alt tip de cursuri…
Well, sa zicem ca am scris
destul… ce pacat ca Schopenhauer sau Kant nu mai sunt in viata
acum…le-as fi trimis un mail ca sa ma lamureasca si pe mine… sau
poate am fi stat tarziu in noapte la discutii pe mess:)….

V-am pupat,
eof (b)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: